return to main

 

Despre noi

Compania de construcţii şi dezvoltări imobiliare „Thassos Homes” („Casele Thassos”) e formată dintr-un personal de constructori, ingineri cilvili şi arhitecţi.

Aceste trei elemente, combinate cu profesionalismul care ne caracterizează, vă oferă cea mai înaltă calitate a serviciilor, iar din acest motiv suntem consideraţi cea mai respectată şi experimentată companie de construcţii din Thassos.

Deşi localizaţi în oraşul Thassos-Limenas, ne ocupăm de construcţii în întreaga regiune a insulei Thassos şi a zonei Kavala.
„Casele Thassos” este o companie înregistrată în statul grec. Noi servim şi asistăm clienţi care sunt în căutare de „ceva diferit” faţă de ceea ce oferă proprietăţile construite pentru categorii largi de populaţie.
Un alt serviciu oferit de noi este cel al construcţiilor de vile. Elemente de lux suplimentar, cum ar fi bazinele de înot, pot fi deasemenea construite şi implementate pentru dumneavoastră.
În privinţa împrumuturilor bancare şi ipotecilor, colaborăm cu toate băncile din Grecia şi suntem fericiţi să vă oferim ajutor şi asistenţă de specialitate.
„Casele Thassos” oferă clienţilor posibilitatea de a avea consultanţă în limbile engleză, germană, română şi olandeză pe toată durata construcţiei clădirii şi după serviciile de vânzare.
Cu peste 10 ani de experienţă în industria construcţiilor în Thassos, vă asigurăm de cele mai bune servicii. Activitatea noastră în decursul acestor ani a fost caracterizată constant de calitate şi satisfacere a clientelei.

 

CUMPĂRAREA UNEI PROPRIETĂŢI

Înainte de a cumpăra o proprietate, vă vom ajuta să obţineţi un număr în Registrul de Taxe, lucru imperativ pentru document.

Orice proprietate are o valoare de piaţă (valoare a proprietăţii în piaţa de vânzări) şi o valoare de obiectiv (stabilită de Departamentul grec de venituri).

Dacă în documente este stabilită valoarea de piaţă, taxele şi alte cheltuieli sunt mai mari decât  în cazul în care cumpărătorul se decide pentru valoarea de obiectiv. În cazul din urmă, cumpărătorul va plăti valoarea minimă a taxelor şi cheltuielilor.

Potrivit legii greceşti:

Pentru primii 15.000 de euro a valorii de proprietate, taxa este de 9 %
Peste primii 15.000 de euro, taxa este de 11%

Pentru cantitatea plătibilă, există şi o taxă municipală în procent de 3%

Taxa pentru notar este de aproximativ 2%, iar
comisionul agentului este de aproximativ 1,5% (comision ce acoperă toate procedurile legale, incluzând documentaţia privitoare la titlurile de proprietate şi aranjarea unei ipoteci, dacă este nevoie).

Cheltuielile pentru înregistrarea terenului reprezintă 0,5% din valoarea proprietăţii.

Compania de Electricitate Elenă: aproximativ 1.000 de euro.

Cuplarea la reţeua de apă: aproximativ 300 de euro.

 

PROCEDURA DE PLATĂ

CUMPĂRAREA UNEI CASE SAU A UNUI APARTAMENT „OFF PLAN” (DE LA ZERO)

Un avans de 15% ca asigurare pentru proprietate.
După ce au fost plăţi aceşti bani, începem să construim casa dumneavoastră urmând etapele stabilite. După terminarea fundaţiei din beton armat, coloanelor, grinzilor şi tuturor structurilor din beton armat, veţi plăti prima rată, în valoare de 35% din totalul proprietăţii achiziţionate.
A doua rată, care va fi plătită din nou cu 35% din valoarea proprietăţii, va fi achitată după construirea, tencuirea şi finisarea zidurilor, atît în interior, cât şi în exterior.
În final, cele 15% procente rămase vor fi plătite după ce cumpărătorul va verifica clădirea şi se va convinge că toate lucrările au fost încheiate conform documentelor.
Vă rog să reţineţi faptul că din momentul în care lucrările sunt începute, proiectul se va încheia în decurs de până la 10 luni.

CUMPĂRAREA UNEI CASE SAU APARTAMENT SEMI-CONSTRUITE

Un avans de 10% ca asigurare pentru proprietate.
După acest avans, etapele de lucru se stabilesc în concordanţă cu cu gradul de construcţie al casei, lucru stabilit în momentul cumpărării. Contractul final stabileşte procentul ratelor şi modalitatea de plată a acestora, având în vedere progresul lucrărilor.

CUMPĂRAREA UNEI CASE SAU APARTAMENT DEJA CONSTRUITE

Un avans de 10% ca asigurare pentru proprietate.
În acest caz, pe lângă avans, se va plăti preţul întreg al locuinţei în momentul semnării contractului final.

Vă rog să reţineţi:
Avansul funcţionează ca garanţie atât pentru cumpărător cât şi pentru vânzător. În perioada dintre precontract şi semnarea contractului final, cumpărătorul are oportunitatea de a rezolva toate formalităţile legale necesare (de exemplu, angajarea unui avocat). În acest timp (care durează în mod normal între una şi două luni), în cazul în care cumpărătorul se răzgândeşte după ce perioada stabilită s-a încheiat, va pierde suma plătită ca avans.

 

SPECIFICAŢII DE CONSTRUCŢIE PENTRU O CLĂDIRE TIPICĂ

Fundaţia – construită din beton armat

Structura – construită din beton armat şi oţel de 16 mm

Acoperişul – construit din ţigle de ceramică de înaltă calitate

Pereţii izolaţi din exterior – făcuţi din Thermo – cărămidă ceramică argiloasă şi izolaţie

Pereţii interiori – făcuţi din cărămizi ceramice 33x14x9, tencuiţi şi finisaţi cu vopsea Gotele sau similară

Faianţa – pereţii bucătăriei şi ai băii sunt în întregime acoperiţi cu faianţă. Opţiunea cumpărătorului.

Podelele – făcute din ceramică Gres cu aparenţă rustică.  Opţiunea cumpărătorului.

Instalaţia de apă – realizată din cupru şi p.v.c., conform proiectului. Boiler electric sau încălzit cu petrol.

Instalaţia electrică – realizată conform proiectului, utilizând garnituri şi instalaţii de înaltă calitate, panouri de control amplasate după necesităţi.

Tâmplăria de exterior – realizată din p.v.c., lemn sau aluminiu şi geamuri termopan. Uşi şi geamuri securizate.

Tâmplăria de exterior – făcută din lemn natur cu finisaje la alegere.

Mobilierul de baie – porţelan realizat de ROCA în alb sau similar. Robineţi şi scurgeri fabricate de ROCA, sau la alegerea dumneavoastră.

Mobilierul de bucătărie – mobilă realizată din lemn natur. Blaturi realizate din granit colorat.

Aer condiţionat – instalat (cald şi rece).

 

 

MANAGEMENTUL PROPRIETĂŢII

Serviciul  de management al proprietăţii este disponibil prin compania noastră, „Casele Thassos”. Acesta reprezintă modul ideal de garantare a siguranţei casei dumneavoastră când nu vă aflaţi în Grecia.

Verificarea proprietăţii

Vom vizita proprietatea dumneavoastră pentru a verifica dacă totul este în regulă şi vă vom raporta în consecinţă (serviciu folositor în lunile de iarnă). În cazul necesităţii unor lucrări de reparaţie, vă vom informa imediat. Verificările proprietăţii sunt efectuate la cerere. Pentru acest serviciu se va face o plată corespunzătoare.

Mobilarea proprietăţii

Suntem fericiţi să asistăm clienţii cu mobilarea proprietăţii şi, în cazul în care este posibil, să obţinem cele mai bune preţuri la materiale. Pentru acest serviciu se va face o plată corespunzătoare.

Serviciile de curăţenie

Suntem fericiţi să facem aranjamentele necesare, astfel încât proprietatea dumneavoastră să fie curată în orice moment. Serviicile de curăţenie vor fi efectuate la cerere. Materialele de curăţenie vor fi asigurate de proprietar. Pentru acest serviciu se va face o plată corespunzătoare.

Serviciile de grădinărit

Putem să facem aranjamentele necesare pentru ca grădina dumneavoastră să fie îngrijită şi întreţinută. Materialele de grădinărit vor fi asigurate de proprietar. Pentru acest serviciu se va face o plată corespunzătoare.

Întreţinerea bazinului de înot

În unele cazuri, proprietarii vor dori să le fie îngrijite bazinele. Putem să facem aranjamentele necesare pentru aceasta, sau putem să angajăm la cerere echipa noastră de întreţinere a proprietăţii, ţinând seama de faptul că în lunile de vară bazinele de înot vor trebui îngrijite zilnic. Materialele de curăţenie şi soluţiile chimice vor fi asigurate de proprietar. Pentru acest serviciu se va face o plată corespunzătoare.

Închirieri

În cooperare cu agenţiile de turism locale, putem să ajutăm proprietarii să închirieze propriile locuinţe.